sâmbătă, 16 mai 2009

not so... little Story

Trebuie să recunosc că sunt puţin stresată. Peste 3 ore şi 50 minute voi înmâna cd-ul cu prezentarea noastră pentru finală. Şi gata, de atunci nu mai schimbăm nimic. Nici vorbă de "aaah, am uitat să pun toate diacriticile" sau "hai mai bine să facem aşa...".

De ce zic asta? Pentru că tocmai aşa sună povestea noastră de la rezolvarea brief-ului pentru finală. Să o luăm pe rând.

Ziua în care am aflat pentru cine vom "lucra". După o scurtă examinare a posibililor clienţi, am căzut cu toţii de acord pe cine vrem şi pe cine nu, chiar dacă nu era un criteriu. Ne-a picat BIZ, am răsuflat uşuraţi pentru că ştiam despre ce e vorba şi ne plăcea revista. Ne-a plăcut şi de Adina şi Alina cu care ne-am mai întâlnit oricum pe parcurs.

Urmărind schedule-ul făcut de Raluca, ar trebui să spun ceva şi despre prima întâlnire de brainstorming. Am stat pe Motoare până când ni s-a făcut frig, dar am schiţat cine este targetul nostru şi am venit şi cu câteva idei strategice pentru campanie. Era încă devreme atunci.

Mi-e puţin ruşine să vorbesc despre nenumăratele întâlniri la Mec Romană. Ideile erau întrerupte de câte un "hai să ne luăm o îngheţată", pentru ca apoi îngheţata să fie singura consolare pentru câte o idee respinsă de ceilalţi din echipă. Am învăţat (aproape toţi) să nu mai ţinem cu îndârjire la câte o idee care ni se pare bună doar pentru că e a noastră.

Acum o săptămână ne-am întâlnit în ceainărie. Acolo am văzut care e treaba cu Forbes şi ne-au venit idei de război. Pentru strategie, desigur. După ce ne-am lămurit şi cu războiul a urmat o idee care chiar promitea. Ne-am străduit să o dezvoltăm în parcul Izvor, lângă mici, bere şi alte delicatese. Eram deja obosiţi, aşa că am lăsat-o pe a doua zi.

Ne-am dus şi la sediul Biz. Cu adresa în faţă, am reuşit să ignorăm faptul că sediul era chiar în spatele nostru. Noroc cu Adina, care ne-a arătat pe unde să o luăm. Odată ajunşi în sala de protocol am început să îi povestim Alinei ideile noastre, de la cele mai bune până la cele spuse după 4 ore de brainstorming.

Am plecat după întâlnire cu 2 idei strategice, care puteau fi combinate. Din păcate nu prea vedeam execuţiile şi începeam să ne panicăm. Le-am dezbătut, am revenit la idei vechi, am obosit şi vroiam acasă.

Însă pe Motoare ne-a venit Ideea. Ne plăcea şi mergea foarte bine pentru mediile la care ne gândeam, ca să nu mai zic de cât de bine se potrivea cu obiectivele noastre. Peste două zile deja stabileam execuţiile, atât de entuziasmaţi încât eram gata să cumpărăm un sac de cartofi.

Ieri ne-am întâlnit la mine să facem prezentarea. Cam 6 ore ne-a luat să punem pe hârtie ce şi cum facem şi mai ales, de ce. Momentele de seriozitate au fost risipite printre crize de râs isteric ("Hai să le facem un aeroport!"), inventat cuvinte, zdrăngănit şi muuuulte bomboane de ciocolată. Prezentarea a fost gata abia în noapte.

Şi aşa ajungem la momentul de faţă, când mă uit nervos la ceas şi din când în când deschid prezentarea pentru a o verifica. A fost fain să lucrăm la campania asta şi mult mai greu decât ne aşteptam iniţial. Dar am făcut o treabă de care suntem mândri şi vă aşteptăm la prezentările publice să ne distrăm împreună.

Un comentariu: