Cine prezintă? Cum zici aici? Care e ordinea slide-urilor? Oare e ok ce-am făcut? O să le placă? O să înţeleagă? Crezi că o să te bâlbâi? Ai trimis mail-ul fetelor de la Biz? A mers prezentarea de pe cd? De ce aţi întârziat? De ce tot la Mc? De ce nu facem poze la întâlnirile astea? Care sunt şansele să intrăm primii? Crezi că are vreo importanţă? Cu ce te îmbraci? N-o să fie cald? Să aduc o sticlă de cafea? Să vin cu notiţe? Ce-or fi făcut ceilalţi? Vine maică-ta să ne vadă? Din colegii de facultate vine cineva? E normal să am emoţii? Unde mergem după? Chestia asta chiar se întâmplă? Acum? Da. Te minus 12 ore, cum se spune în filmele americane. Se întâmplă acum. Noapte bună, dragi ascultători. Dacă veţi fi în sală mâine, zâmbiţi-ne. Merităm.
Trebuie să recunosc că sunt puţin stresată. Peste 3 ore şi 50 minute voi înmâna cd-ul cu prezentarea noastră pentru finală. Şi gata, de atunci nu mai schimbăm nimic. Nici vorbă de "aaah, am uitat să pun toate diacriticile" sau "hai mai bine să facem aşa...".
De ce zic asta? Pentru că tocmai aşa sună povestea noastră de la rezolvarea brief-ului pentru finală. Să o luăm pe rând.
Ziua în care am aflat pentru cine vom "lucra". După o scurtă examinare a posibililor clienţi, am căzut cu toţii de acord pe cine vrem şi pe cine nu, chiar dacă nu era un criteriu. Ne-a picat BIZ, am răsuflat uşuraţi pentru că ştiam despre ce e vorba şi ne plăcea revista. Ne-a plăcut şi de Adina şi Alina cu care ne-am mai întâlnit oricum pe parcurs.
Urmărind schedule-ul făcut de Raluca, ar trebui să spun ceva şi despre prima întâlnire de brainstorming. Am stat pe Motoare până când ni s-a făcut frig, dar am schiţat cine este targetul nostru şi am venit şi cu câteva idei strategice pentru campanie. Era încă devreme atunci.
Mi-e puţin ruşine să vorbesc despre nenumăratele întâlniri la Mec Romană. Ideile erau întrerupte de câte un "hai să ne luăm o îngheţată", pentru ca apoi îngheţata să fie singura consolare pentru câte o idee respinsă de ceilalţi din echipă. Am învăţat (aproape toţi) să nu mai ţinem cu îndârjire la câte o idee care ni se pare bună doar pentru că e a noastră.
Acum o săptămână ne-am întâlnit în ceainărie. Acolo am văzut care e treaba cu Forbes şi ne-au venit idei de război. Pentru strategie, desigur. După ce ne-am lămurit şi cu războiul a urmat o idee care chiar promitea. Ne-am străduit să o dezvoltăm în parcul Izvor, lângă mici, bere şi alte delicatese. Eram deja obosiţi, aşa că am lăsat-o pe a doua zi.
Ne-am dus şi la sediul Biz. Cu adresa în faţă, am reuşit să ignorăm faptul că sediul era chiar în spatele nostru. Noroc cu Adina, care ne-a arătat pe unde să o luăm. Odată ajunşi în sala de protocol am început să îi povestim Alinei ideile noastre, de la cele mai bune până la cele spuse după 4 ore de brainstorming.
Am plecat după întâlnire cu 2 idei strategice, care puteau fi combinate. Din păcate nu prea vedeam execuţiile şi începeam să ne panicăm. Le-am dezbătut, am revenit la idei vechi, am obosit şi vroiam acasă.
Însă pe Motoare ne-a venit Ideea. Ne plăcea şi mergea foarte bine pentru mediile la care ne gândeam, ca să nu mai zic de cât de bine se potrivea cu obiectivele noastre. Peste două zile deja stabileam execuţiile, atât de entuziasmaţi încât eram gata să cumpărăm un sac de cartofi.
Ieri ne-am întâlnit la mine să facem prezentarea. Cam 6 ore ne-a luat să punem pe hârtie ce şi cum facem şi mai ales, de ce. Momentele de seriozitate au fost risipite printre crize de râs isteric ("Hai să le facem un aeroport!"), inventat cuvinte, zdrăngănit şi muuuulte bomboane de ciocolată. Prezentarea a fost gata abia în noapte.
Şi aşa ajungem la momentul de faţă, când mă uit nervos la ceas şi din când în când deschid prezentarea pentru a o verifica. A fost fain să lucrăm la campania asta şi mult mai greu decât ne aşteptam iniţial. Dar am făcut o treabă de care suntem mândri şi vă aşteptăm la prezentările publice să ne distrăm împreună.
Acum 15 zile eram la Parlament, aşteptând să ne tragă un client din bolul cu plicuri. Acum 11 zile eram pe Motoare, dându-ne seama cine este şi ce face cumpărătorul de revistă Biz şi vizitatorul de GândeşteBiz.ro. Acum 7 zile eram la Mc Romană, căutând o idee despre care să putem vorbi la tutoriat. Acum 6 zile eram în sediul ARRP, zâmbind nervos pentru că nu aveam ideea. Acum 4 zile eram în Rendez-Vous, răsfoind revista-competitor. Acum 3 zile eram la sediul Biz, discutând cu Alina despre strategie şi puncte forte ale produsului. Acum 2 zile eram din nou pe Motoare, schimbând semnificativ ideea centrală. Azi eram în Green Hours, căutând execuţii cât mai creative. Mâine vom fi la Maria, punând la punct prezentarea. Poimâine vom fi (prin reprezentant) la sediul Ethos, predând CD-ul. Peste 3 sau 4 zile vom fi în faţa câtorva prieteni şi duşmani, repetând cu public prezentarea. Peste 5 zile vom fi pe scenă, convingându-vă de cât de bună e campania noastră.
În desfăşurătorul de mai sus au intrat multe cutii de Pepsi, multe telefoane, sms-uri şi cartele de metrou, multe pagini din carneţelul lui Filip, din ce în ce mai puţine "eu nu sunt de acord"-uri şi din ce în ce mai multe "da, frate!"-uri. Funcţionăm. Ţineţi-ne pumnii.
"... alta îmi răspunzi", ne-a spus Răzvan Mătăşel mai tuturor olimpicilor publicitari apăruţi de dimineaţă la tutoriatul 2. Şi avea dreptate. În timp ce Ciprian rata magistral testul la sociologie şi Maria suferea de o bătătură absurd de mare, Filip, Sergiu şi cu mine descopeream că sediul ARRP e deasupra televiziunii-garsonieră OTV. Urcăm, băgăm capul pe uşă, în sală doar Marius Negrea şi două fete de la Voodoo Advertising. Măi să fie. Şi noi ne îngrijoram că suntem doar 3. Între timp au mai apărut, câte doi, câte trei, reprezentanţi Knock-Knock, Mindset, Topolino şi A crăpat piticu'. Din partea celorlalte echipe, tăcere. Acestea fiind zise, ne-am mutat mai în faţă. Şi a început discuţia. Cu noi. Care ne-am uitat unul la altul şi am băjmăjit ceva despre mediile potrivite campaniei noastre. Marius ne-a confirmat bănuiala că nu există medii "musai" de folosit, iar Răzvan ne-a amintit să căutăm ideea, nu execuţiile. Pe urmă ne-au cerut cea mai proastă idee şi noi am oferit-o pe cea care, se pare, îi comunică omului deja obosit de la serviciu că acum poate munci şi acasă. Grozav. La abonamente, primiţi şi un ştreang. Din discuţiile cu celelalte echipe, am aflat, printre altele, ce nu înseamnă lux, că barmanul poate să-ţi pună în pahar ce wiskey vrea el şi că fotbalul românesc are un viitor luminos, dar care lipseşte cu desăvărşire. După cele două ore anunţate, plus un bonus de 50%, tutorii au tulit-o spre vieţile lor ocupate, noi am dialogat pe fugă cu cei trei Mindsetteri (că tot se plângeau pe blog de lipsa networking-ului...) şi ne-am îndreptat în pas vioi spre o "furtună de gândire" spontană. Dar despre furtuna asta, şi despre surorile ei anterioare şi viitoare, în episodul următor.
Pa-paaam. Mi-a luat mult mai mult decât mă așteptam sa fac doodleul ăsta pentru că am făcut greșeala de a întreba lumea ce părere are... semăn cu un băiat, de ce sunt la work?, nu am sâni, nu trebuia să am sâni, nu îmi plac macaroanele cu brânză... Oricum, știu, nu prea au trăsături personajele, dar se înțelege cine e cine, nu? (prima e Maria)
Also, mai aveam și eu de adăugat ceva legat de conferințe, chestia pe care eu o consider cea mai importantă și pe care nu ințeleg cum de ceilalți au uitat-o: am avut ecusoane tipărite! How cool is that? Șiiii nu e tot... L-am văzut pe dl. Șopârlă (sau Hienă), de la Animal X. Știu, chestia cu participatul la olimpiadele astea începe în sfârșit să aibă sens.
A, mi-am adus aminte: care o fi fost ideea persoanelor care ne-au dat acele cd-uri cu "monitorizare media"? Am trecut prin toate, pentru ca inițial mă gândeam că ne va ajuta destul de mult in procesul de research. Însă, din câte am putut să îmi dau seama, au dat un search prin articolele de ziare si reviste după cuvântul "biz". Și, normal, de multe ori a apărut cuvântul "showbiz", motiv pentru care primul link era către un articol, din Liberatea parcă, cu o tipă dezbrăcată. Desigur, nu e nimic în neregulă cu tipe dezbrăcate, doar că nu la asta te-ai aștepta când auzi monitorizare media a revistei Biz...
Mă simţeam tare mândră când primeam câte un telefon zilele astea de la diverşi oameni care aveau nevoie de mine, pentru că aveam ocazia să îi refuz astfel: "Îmi pare rău, dar merg la Conferinţe.Cum, nu ştii? Suntem în finală la Olimpiadele Comunicării."
Luni am ajuns la Parlament târziu. Ratasem deja prima conferinţă şi Filip îmi reproşa din priviri că nu o prindem nici pe a doua. Într-un final am intrat şi am prins micul discurs agresiv al domnului de lângă Raluca. Am înţeles cât de cât ce înseamnă CSR şi am ascultat cuminte întrebările oamenilor din sală, avizi de a afla cât mai multe şi totuşi puţin neatenţi; am auzit cel puţin 2 întrebări puse de mai multe ori, şi nici măcar reformulate. Ultima conferinţă m-a dezmorţit. Mi-a plăcut tare mult de Bobby Voicu şi Sorin Tudor, care nu numai că au avut nişte prezentări foarte bune, au reuşit să fie şi amuzanţi dar şi foarte coerenţi. Nu mi-a prea plăcut prezentarea despre campaniile politicienilor, prin simplul fapt că nu am fost de acord cu trei sferturi din ce s-a spus. De acord, e important ca un politician să îşi creeze un blog unde să posteze constant, fie sau nu campanie electorală, dar nu e destul. Nu cred că new media îi va ajuta pe politicieni în campanie prea mult, având în vedere cine vine la vot şi unde (zona urbană/rurală). Nu mi s-a părut prea aplicabil în contextul curent. Să nu uităm că vorbim despre România. A fost foarte interesant să aflu despre gradele de separaţie pe net şi despre social networks. Da' tot nu-mi fac cont pe twitter.
A doua zi mi-ar fi plăcut tare mult să ajung la conferinţa despre comunicare politică. Din păcate, n-am ajuns. În schimb am fost la cea despre cariere în RP. Mi-au plăcut oamenii de aici, au avut prezentări bune, cu excepţia unor termeni care apăreau din când în cand şi care ne făceau pe mine şi pe Raluca să ne uităm nedumerite una la alta. Poate nu trebuia să menţionez asta. Am înţeles cum stau lucrurile într-o agenţie de Relaţii Publice şi mi-ar plăcea să fiu un exec, cum spuneau invitaţii, sau un PR Assistant, de ce nu?
O singură observaţie: dacă tot e frumos să vorbim corect, că aşa cere meseria, de ce ne chinuim să traducem expresii din engleză mot-a-mot? Face vreun pic de sens pentru voi? Că pentru mine nu face.
... care au meritat să urcăm dealul pe care şade Palatul Parlamentului. Micuţele Gânduri au fost la Conferinţe, după cum au promis. N-am ajuns la toate, dar cele la care am ajuns au fost faine. Prima zi, prima conferinţă. Răzvan Mătăşel, Dan Şendroiu şi Sorin Psatta au vorbit despre campanii sociale cu buget mic şi impact mare, Costin Uzun despre cum să foloseşti vedetele ca purtători de cuvânt credibili, iar Camelia Levintza Stettler despre crearea unui brand în 6 săptămâni, din nouă cartonaşe cu imagini. După pauza de fursecuri (mediocre) şi Cola (trezită), a început conferinţa despre CSR, pe care o aşteptam cu interes. Şiii aici a intrat povestea cu socoteala de-acasă. Dacă Maria şi Filip s-au fofilat strategic spre spatele sălii, eu am avut privilegiul să nimeresc lângă un nenea care a încercat cu înverşunare să se certe cu invitaţii. În plus, mă aşteptam la prezentări ceva mai detaliate ale campaniilor derulate de companiile reprezentate. Per total, nu sunt cu mult mai lămurită despre ce-i aia CSR, ce face şi de ce. Aşa că am trecut încă ameţită la conferinţa despre new media. Două dintre prezentări mi-au rămas în minte. Cea a Dianei Dragomir, deşi promitea prin temă, m-a şocat prin lipsa de organizare, argumentare şi artă a discursului. Altfel spus, m-a motivat să repet în oglindă înainte de prezentarea noastră finală. La polul opus, Sorin Tudor a fost interesant, amuzant şi antrenant toate cele zece minute, distrugând cu un zâmbet minunat de ironic câteva mituri ale online-ului. Mi-a plăcut şi de Bobby Voicu, pentru degajarea cu care vorbea şi exemplele foarte haioase: Tre' să fiţi politicoşi. Mă abordează oameni de PR pe messenger, nu-i cunosc, şi mă iau cu "frate, hai să facem o combinaţie!" Despre ziua a doua, probabil mai târziu. Şi probabil nu tot eu. Un weekend prelungit de excepţie vă doresc.
Mi-au plăcut aceste conferinţe ale comunicării, şi nu neapărat datorită prezentărilor făcute de invitaţi (fiind de aşteptat să fie ceva de capul lor), cât oamenilor din sală. E aşa frumos să vezi atâtea genuri de oameni strânşi într-o singură sală. Ah, îmi venea să vă iau pe fiecare în braţe.
Să ne întoarcem în timp, la momentul când Maria încă nu deschisese mail-ul de "felicitări, aţi intrat, să n-o daţi în bară acum". Şi să ne povestim prezentarea, care chiar a fost foarte tare. La 9, cu aproape două ore înainte de "programare", Ciprian, Sergiu şi cu mine eram deja la Crângaşi, chiori de somn. Apare Maria, persoana cu orientarea în spaţiu, ne urcăm în 41, apare şi Filip, mergem, coborâm, suntem prin zonă. Adică prin spatele Casei Presei. Ne uităm în dreapta, ne uităm în stânga, "mă, io cred că e pe aici" şi pornim în pas vioi. După care vedem şi săgeata pe care scria mare "Olimpiadele Comunicării". Buuun aşa. Ajungem, ne înscriem, comitetul de întâmpinare ne întreabă de cel puţin 5 ori dacă suntem toţi. Eram toţi. Sala de aşteptare, 5 scaune în cerc, muzică puţin dubioasă despre "marijuaaa-naaa e felicidad" (pentru inspiraţie?) şi, într-un final, Cătălin-ul responsabil cu echipele de la Board-ul 2 spunându-ne, citez, "hai, hai, hai!".
Aaaaici e aici. Dacă până atunci am mai avut, ca orice grup, şi oarecari disensiuni (cuvinte mari, să impresioneze), intrând în sala de prezentare am funcţionat impecabil. Am început prin a ne prezenta unul pe celălalt, timp în care cel prezentat afişa un bubble cu gândurile lui. Cred că au apreciat asta. Au început să râdă, ceea ce e mereu bine. Apoi am început prezentarea propriu-zisă. Am vorbit toţi, nu ne-am bâlbâit semnificativ, n-am bâţâit din picioare şi nu ne-am trosnit degetele, am zâmbit, am interacţionat, am răspuns la întrebări fără să ne întrerupem sau să ne contrazicem. Şi am fost teribil de convinşi de ceea ce am spus. Campania noastră a fost, timp de 12 minute, soluţia pentru pacea mondială şi leacul pentru chelie. Şi a mers. Suntem în finală. Mă duc să mai dansez puţin în faţa oglinzii pe tema asta.
Acum, ceea ce vrea Ciprian de fapt să spună este că Filip vroia de fapt să spună că ne-am calificat şi că suntem happy. Filip, nu eu. Nu vă lăsaţi induşi în eroare de "iii".
Asta nu înseamnă că eu nu sunt happy. Chiar foarte. Ţin să spun că stateam cu gmail-ul deschis de vreo 2 minute şi cu o altă fereastră peste mozilla (da, am monitor de 24 inch şi îmi permit asta) şi la un moment dat văd că pagina îşi dă un fel de auto-refresh. Dubios.
Mail... ceva cu calificare finală... ooof, deci a intrat mailul care ne va spune mulţumim că aţi participat, ne vedem la conferinţe şi mai mult noroc la anu'. Deschid... "vă felicit", mda... "pentru calificarea în finală", nu mai spune. Stai, ce?!
Următoarele 15 minute am tot sunat, sărit, ţipat. Filip plecase de la calculator tocmai când eu îi ziceam să se uite pe mail, Raluca nu era acasă, dar a fost o plăcere să îl anunţ pe tatăl ei, Ciprian era foarte fericit şi lui Sergiu nu îi venea să creadă.
Păcat că nu le-am lăsat celor din juriu "gândurile" noastre. A, da, voi nu ştiţi, dar am avut o prezentare foarte tare. Şi nici nu ne-am împiedicat de prag.
La început a fost gândul.
Apoi au fost cuvintele, întâlnirile, notiţele şi mâzgălelile, termenele limită.
Şi descrierea echipei.
Cine: Maria Năzdrăvan
Ce: Art Director
De unde: Facultatea de Litere, Specializarea Comunicare şi Relaţii Publice, din cadrul UB, anul I
Descriere: Sunt Maria şi ador pisicile şi fotografia. Uneori cred că mi-ar plăcea să fiu o pisică, dar din păcate nu s-au inventat încă aparate foto potrivite. Şi să fie clar, doar pentru că mă cheamă Năzdrăvan, nu înseamnă că ştiu să fac cine ştie ce giumbuşlucuri. O pisică, în schimb, ar şti mai bine.
Cine: Ciprian Ailenei
Ce: Strategic Planner
De unde: Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul SNSPA, anul I
Descriere: Sunt cea mai optimistă persoană pe care o puteţi întâlni. Trec cu uşurinţă de la problemele existenţialismului şi metode de reducere a angoasei la instincte primare care mă fac să mă gândesc la ce a mai rămas de mâncare în frigider. Exceptând momentele în care sunt un ignorant, rămân un simpatic :)
Cine: Raluca Popescu
Ce: Media Planner
De unde: Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul SNSPA, anul I şi Facultatea de Administrarea Afacerilor în Limba Engleză din cadrul ASE, anul I
Descriere: Sunt stresul de serviciu, avocatul diavolului şi persoana cu deadline-urile. Când nu alerg între două cursuri şi o întâlnire pentru Olimpiade, citesc nesănătos de mult şi beau ceai negru cu lapte.
Cine: Filip Mănişor
Ce: Copywriter
De unde: Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul UPB, anul I
Descriere: Dacă aş fi un personaj de benzi desenate m-aş exprima mai mult prin monologuri, aş omorî câteva personaje, dar într-un mod amuzant, aş avea o ligă de super-prieteni cu care aş lupta împotriva micilor nedreptăţi şi aş salva lumea, dar s-ar dovedi că era doar un vis. Culoarea mea preferată este verde.
Cine: Sergiu Bîcă
Ce: Copywriter
De unde: Facultatea de Litere, Specializarea Comunicare şi Relaţii Publice, din cadrul UB, anul I
Descriere: Sunt ca "Si"-ul din muzică. Greu de stăpânit, la început; sună superb în alte game, iar singur nu-şi găseşte loc. "Si" este şi foneticul "da" din italiană. Spun da, chiar dacă ştiu că îmi va face rău. Şi, pe lângă acestea, "Sergiu" conţine şi el grupuleţul "Si".
