joi, 30 aprilie 2009

Altădată, azi merg la conferinţe!

Mă simţeam tare mândră când primeam câte un telefon zilele astea de la diverşi oameni care aveau nevoie de mine, pentru că aveam ocazia să îi refuz astfel: "Îmi pare rău, dar merg la Conferinţe.Cum, nu ştii? Suntem în finală la Olimpiadele Comunicării."

Luni am ajuns la Parlament târziu. Ratasem deja prima conferinţă şi Filip îmi reproşa din priviri că nu o prindem nici pe a doua. Într-un final am intrat şi am prins micul discurs agresiv al domnului de lângă Raluca. Am înţeles cât de cât ce înseamnă CSR şi am ascultat cuminte întrebările oamenilor din sală, avizi de a afla cât mai multe şi totuşi puţin neatenţi; am auzit cel puţin 2 întrebări puse de mai multe ori, şi nici măcar reformulate.
Ultima conferinţă m-a dezmorţit. Mi-a plăcut tare mult de Bobby Voicu şi Sorin Tudor, care nu numai că au avut nişte prezentări foarte bune, au reuşit să fie şi amuzanţi dar şi foarte coerenţi. Nu mi-a prea plăcut prezentarea despre campaniile politicienilor, prin simplul fapt că nu am fost de acord cu trei sferturi din ce s-a spus. De acord, e important ca un politician să îşi creeze un blog unde să posteze constant, fie sau nu campanie electorală, dar nu e destul. Nu cred că new media îi va ajuta pe politicieni în campanie prea mult, având în vedere cine vine la vot şi unde (zona urbană/rurală). Nu mi s-a părut prea aplicabil în contextul curent. Să nu uităm că vorbim despre România.
A fost foarte interesant să aflu despre gradele de separaţie pe net şi despre social networks. Da' tot nu-mi fac cont pe twitter.

A doua zi mi-ar fi plăcut tare mult să ajung la conferinţa despre comunicare politică. Din păcate, n-am ajuns. În schimb am fost la cea despre cariere în RP. Mi-au plăcut oamenii de aici, au avut prezentări bune, cu excepţia unor termeni care apăreau din când în cand şi care ne făceau pe mine şi pe Raluca să ne uităm nedumerite una la alta. Poate nu trebuia să menţionez asta.
Am înţeles cum stau lucrurile într-o agenţie de Relaţii Publice şi mi-ar plăcea să fiu un exec, cum spuneau invitaţii, sau un PR Assistant, de ce nu?

O singură observaţie: dacă tot e frumos să vorbim corect, că aşa cere meseria, de ce ne chinuim să traducem expresii din engleză mot-a-mot? Face vreun pic de sens pentru voi? Că pentru mine nu face.

Cel puţin 9 ore...

... care au meritat să urcăm dealul pe care şade Palatul Parlamentului. Micuţele Gânduri au fost la Conferinţe, după cum au promis. N-am ajuns la toate, dar cele la care am ajuns au fost faine.
Prima zi, prima conferinţă. Răzvan Mătăşel, Dan Şendroiu şi Sorin Psatta au vorbit despre campanii sociale cu buget mic şi impact mare, Costin Uzun despre cum să foloseşti vedetele ca purtători de cuvânt credibili, iar Camelia Levintza Stettler despre crearea unui brand în 6 săptămâni, din nouă cartonaşe cu imagini.
După pauza de fursecuri (mediocre) şi Cola (trezită), a început conferinţa despre CSR, pe care o aşteptam cu interes. Şiii aici a intrat povestea cu socoteala de-acasă. Dacă Maria şi Filip s-au fofilat strategic spre spatele sălii, eu am avut privilegiul să nimeresc lângă un nenea care a încercat cu înverşunare să se certe cu invitaţii. În plus, mă aşteptam la prezentări ceva mai detaliate ale campaniilor derulate de companiile reprezentate. Per total, nu sunt cu mult mai lămurită despre ce-i aia CSR, ce face şi de ce.
Aşa că am trecut încă ameţită la conferinţa despre new media. Două dintre prezentări mi-au rămas în minte. Cea a Dianei Dragomir, deşi promitea prin temă, m-a şocat prin lipsa de organizare, argumentare şi artă a discursului. Altfel spus, m-a motivat să repet în oglindă înainte de prezentarea noastră finală. La polul opus, Sorin Tudor a fost interesant, amuzant şi antrenant toate cele zece minute, distrugând cu un zâmbet minunat de ironic câteva mituri ale online-ului. Mi-a plăcut şi de Bobby Voicu, pentru degajarea cu care vorbea şi exemplele foarte haioase: Tre' să fiţi politicoşi. Mă abordează oameni de PR pe messenger, nu-i cunosc, şi mă iau cu "frate, hai să facem o combinaţie!"
Despre ziua a doua, probabil mai târziu. Şi probabil nu tot eu. Un weekend prelungit de excepţie vă doresc.

marți, 28 aprilie 2009

Here's a little thought

Mi-au plăcut aceste conferinţe ale comunicării, şi nu neapărat datorită prezentărilor făcute de invitaţi (fiind de aşteptat să fie ceva de capul lor), cât oamenilor din sală. E aşa frumos să vezi atâtea genuri de oameni strânşi într-o singură sală. Ah, îmi venea să vă iau pe fiecare în braţe.

Cheers.

sâmbătă, 25 aprilie 2009

Dacă viaţa îţi dă lămâi...

Fă o limonadă. Dacă nu... bea o bere.

Olimpiadele comunicării ne-au dat un Psatta, un Negrea şi o Sebe, noi ce-am făcut? L-am făcut pe Ciprian gras. And it worked. Apoi, am fost la o bere.

vineri, 24 aprilie 2009

A fost odată...

Să ne întoarcem în timp, la momentul când Maria încă nu deschisese mail-ul de "felicitări, aţi intrat, să n-o daţi în bară acum". Şi să ne povestim prezentarea, care chiar a fost foarte tare.
La 9, cu aproape două ore înainte de "programare", Ciprian, Sergiu şi cu mine eram deja la Crângaşi, chiori de somn. Apare Maria, persoana cu orientarea în spaţiu, ne urcăm în 41, apare şi Filip, mergem, coborâm, suntem prin zonă. Adică prin spatele Casei Presei.
Ne uităm în dreapta, ne uităm în stânga, "mă, io cred că e pe aici" şi pornim în pas vioi. După care vedem şi săgeata pe care scria mare "Olimpiadele Comunicării". Buuun aşa. Ajungem, ne înscriem, comitetul de întâmpinare ne întreabă de cel puţin 5 ori dacă suntem toţi. Eram toţi. Sala de aşteptare, 5 scaune în cerc, muzică puţin dubioasă despre "marijuaaa-naaa e felicidad" (pentru inspiraţie?) şi, într-un final, Cătălin-ul responsabil cu echipele de la Board-ul 2 spunându-ne, citez, "hai, hai, hai!".
Aaaaici e aici. Dacă până atunci am mai avut, ca orice grup, şi oarecari disensiuni (cuvinte mari, să impresioneze), intrând în sala de prezentare am funcţionat impecabil. Am început prin a ne prezenta unul pe celălalt, timp în care cel prezentat afişa un bubble cu gândurile lui. Cred că au apreciat asta. Au început să râdă, ceea ce e mereu bine. Apoi am început prezentarea propriu-zisă. Am vorbit toţi, nu ne-am bâlbâit semnificativ, n-am bâţâit din picioare şi nu ne-am trosnit degetele, am zâmbit, am interacţionat, am răspuns la întrebări fără să ne întrerupem sau să ne contrazicem. Şi am fost teribil de convinşi de ceea ce am spus. Campania noastră a fost, timp de 12 minute, soluţia pentru pacea mondială şi leacul pentru chelie.
Şi a mers. Suntem în finală. Mă duc să mai dansez puţin în faţa oglinzii pe tema asta.

Legen... daaaary

Pentru că aşa a fost.

Acum, ceea ce vrea Ciprian de fapt să spună este că Filip vroia de fapt să spună că ne-am calificat şi că suntem happy. Filip, nu eu. Nu vă lăsaţi induşi în eroare de "iii".

Asta nu înseamnă că eu nu sunt happy. Chiar foarte. Ţin să spun că stateam cu gmail-ul deschis de vreo 2 minute şi cu o altă fereastră peste mozilla (da, am monitor de 24 inch şi îmi permit asta) şi la un moment dat văd că pagina îşi dă un fel de auto-refresh. Dubios.

Mail... ceva cu calificare finală... ooof, deci a intrat mailul care ne va spune mulţumim că aţi participat, ne vedem la conferinţe şi mai mult noroc la anu'. Deschid... "vă felicit", mda... "pentru calificarea în finală", nu mai spune. Stai, ce?!

Următoarele 15 minute am tot sunat, sărit, ţipat. Filip plecase de la calculator tocmai când eu îi ziceam să se uite pe mail, Raluca nu era acasă, dar a fost o plăcere să îl anunţ pe tatăl ei, Ciprian era foarte fericit şi lui Sergiu nu îi venea să creadă.

Păcat că nu le-am lăsat celor din juriu "gândurile" noastre. A, da, voi nu ştiţi, dar am avut o prezentare foarte tare. Şi nici nu ne-am împiedicat de prag.

Happy Little Thoughts

Ceea ce vrea Maria să spună este că ne-am calificat şi suntem happy :D
yup happy, happy şi da...cam happy.
Am menţionat că suntem happy?

Iiiii!

:D

joi, 23 aprilie 2009

little Thoughts înainte de Marele Interviu







Filip: Stiu ca in poza de mai sus pare ca iau notite in mod constiincios, dar...

joi, 16 aprilie 2009

Cine suntem


La început a fost gândul.
Apoi au fost cuvintele, întâlnirile, notiţele şi mâzgălelile, termenele limită.
Şi descrierea echipei.



Cine: Maria Năzdrăvan
Ce: Art Director
De unde: Facultatea de Litere, Specializarea Comunicare şi Relaţii Publice, din cadrul UB, anul I
Descriere: Sunt Maria şi ador pisicile şi fotografia. Uneori cred că mi-ar plăcea să fiu o pisică, dar din păcate nu s-au inventat încă aparate foto potrivite. Şi să fie clar, doar pentru că mă cheamă Năzdrăvan, nu înseamnă că ştiu să fac cine ştie ce giumbuşlucuri. O pisică, în schimb, ar şti mai bine.


Cine: Ciprian Ailenei
Ce: Strategic Planner
De unde: Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul SNSPA, anul I
Descriere: Sunt cea mai optimistă persoană pe care o puteţi întâlni. Trec cu uşurinţă de la problemele existenţialismului şi metode de reducere a angoasei la instincte primare care mă fac să mă gândesc la ce a mai rămas de mâncare în frigider. Exceptând momentele în care sunt un ignorant, rămân un simpatic :)

Cine: Raluca Popescu
Ce: Media Planner
De unde: Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul SNSPA, anul I şi Facultatea de Administrarea Afacerilor în Limba Engleză din cadrul ASE, anul I
Descriere: Sunt stresul de serviciu, avocatul diavolului şi persoana cu deadline-urile. Când nu alerg între două cursuri şi o întâlnire pentru Olimpiade, citesc nesănătos de mult şi beau ceai negru cu lapte.


Cine: Filip Mănişor
Ce: Copywriter
De unde: Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul UPB, anul I
Descriere: Dacă aş fi un personaj de benzi desenate m-aş exprima mai mult prin monologuri, aş omorî câteva personaje, dar într-un mod amuzant, aş avea o ligă de super-prieteni cu care aş lupta împotriva micilor nedreptăţi şi aş salva lumea, dar s-ar dovedi că era doar un vis. Culoarea mea preferată este verde.


Cine: Sergiu Bîcă
Ce: Copywriter
De unde: Facultatea de Litere, Specializarea Comunicare şi Relaţii Publice, din cadrul UB, anul I
Descriere: Sunt ca "Si"-ul din muzică. Greu de stăpânit, la început; sună superb în alte game, iar singur nu-şi găseşte loc. "Si" este şi foneticul "da" din italiană. Spun da, chiar dacă ştiu că îmi va face rău. Şi, pe lângă acestea, "Sergiu" conţine şi el grupuleţul "Si".