Altădată, azi merg la conferinţe!

Mă simţeam tare mândră când primeam câte un telefon zilele astea de la diverşi oameni care aveau nevoie de mine, pentru că aveam ocazia să îi refuz astfel: "Îmi pare rău, dar merg la Conferinţe.Cum, nu ştii? Suntem în finală la Olimpiadele Comunicării."

Luni am ajuns la Parlament târziu. Ratasem deja prima conferinţă şi Filip îmi reproşa din priviri că nu o prindem nici pe a doua. Într-un final am intrat şi am prins micul discurs agresiv al domnului de lângă Raluca. Am înţeles cât de cât ce înseamnă CSR şi am ascultat cuminte întrebările oamenilor din sală, avizi de a afla cât mai multe şi totuşi puţin neatenţi; am auzit cel puţin 2 întrebări puse de mai multe ori, şi nici măcar reformulate.
Ultima conferinţă m-a dezmorţit. Mi-a plăcut tare mult de Bobby Voicu şi Sorin Tudor, care nu numai că au avut nişte prezentări foarte bune, au reuşit să fie şi amuzanţi dar şi foarte coerenţi. Nu mi-a prea plăcut prezentarea despre campaniile politicienilor, prin simplul fapt că nu am fost de acord cu trei sferturi din ce s-a spus. De acord, e important ca un politician să îşi creeze un blog unde să posteze constant, fie sau nu campanie electorală, dar nu e destul. Nu cred că new media îi va ajuta pe politicieni în campanie prea mult, având în vedere cine vine la vot şi unde (zona urbană/rurală). Nu mi s-a părut prea aplicabil în contextul curent. Să nu uităm că vorbim despre România.
A fost foarte interesant să aflu despre gradele de separaţie pe net şi despre social networks. Da' tot nu-mi fac cont pe twitter.

A doua zi mi-ar fi plăcut tare mult să ajung la conferinţa despre comunicare politică. Din păcate, n-am ajuns. În schimb am fost la cea despre cariere în RP. Mi-au plăcut oamenii de aici, au avut prezentări bune, cu excepţia unor termeni care apăreau din când în cand şi care ne făceau pe mine şi pe Raluca să ne uităm nedumerite una la alta. Poate nu trebuia să menţionez asta.
Am înţeles cum stau lucrurile într-o agenţie de Relaţii Publice şi mi-ar plăcea să fiu un exec, cum spuneau invitaţii, sau un PR Assistant, de ce nu?

O singură observaţie: dacă tot e frumos să vorbim corect, că aşa cere meseria, de ce ne chinuim să traducem expresii din engleză mot-a-mot? Face vreun pic de sens pentru voi? Că pentru mine nu face.